Căci la guvernare fiul ei iubit
a plecat aseară şi n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totuşi:
- Oare cine-i, frate?
- Eu sunt, bună maică,
fiul tău dorit,
n-a mai mers Taromu’
şi n-am mai venit.
Sun din Capitală,
voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus,
sunt timonier.
Căpi­tan e dânsu’,
e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfărâma­tă.
Vine criza, foamea,
oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu’,
m-a mâncat în cur.

- Ce spui tu, străine?
Emil e departe,
cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă,
dar era să mor.
L-am văzut aseară
la televizor. Emil e cuminte,
nu e derbedeu.
De eşti tu acela,
nu-ţi sunt mamă eu!
Lasă-mă cu Zeus,
fincă omul chel
se joacă cu tine
cum do­reşte el.
Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune?
Te-a luat de fazan.

Am vorbit cu tac-tu,
ascultă-l pe moş:
după tine vine
Leana lu’ Cocoş.
Du-te la Bă­sescu,
fă-i un ultim sluj,
apoi ia Taromu’,
să te-ntorci la Cluj!

Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine
> decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele
> în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii
> cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile,
> serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile,
> culorile, limba ei.
>
> Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei
> care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe
> stradă“, omul căruia se simt datori să-i explice cum
> stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela
> folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde
> gîngurelilor unui
> bebeluş.
>
> Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un
> site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private
> e doar un paravan în spatele căruia
> se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de
> ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel,
> educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai
> norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi
> creioane).
>
> Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are
> niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici
> argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare
> nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat
> soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o
> staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima
> secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost
> urmată de nici o invitaţie la un interviu.

>
> Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are
> rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă
> se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în
> patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane
> de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit
> să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau
> preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau
> cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul,
> discursul spun că se
> pricepe.
>
> Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau
> complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar
> întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar
> tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile,
> funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul,
> Parlamentul par cu toate că există într-un univers
> diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd
> în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să
> ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi
> bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu’
> Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem
> imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.
>
> Am obosit să fiu victima statului care mă fură la
> facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor
> care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi
> două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să
> nu reclam furtul din buzunare.
> Orice
> protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice
> iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau
> concetăţean, în membru al unei comunităţi
> rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa
> privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti
> copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă
> iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi
> dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face
> complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă
> prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă.
> Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii,
> mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind,
> într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi
> cu zi.
>
> Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur
> program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu
> securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi,
> discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la
> factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi,
> miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot
> românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici,
> ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale,
> incesturi de patru stele.
>
> Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite
> de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor
> obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de
> prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai
> interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i
> transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în
> bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.
>
> Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în
> universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri
> europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să
> aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii
> fiicei preşedintelui în Parlamentul European este
> pluralul
> nefericit „succesuri“. Am obosit să văd
> susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de
> jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti
> independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit
> să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu
> explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de
> preşedinte.
>
> Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din
> gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii
> erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian
> Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care
> tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari
> care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de
> 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată curul
> poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa
> de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate
> cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme
> al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe
> cruci
> ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta
> Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe
> marginea balconului sau a macaralei şi comentariile
> profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să
> aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc
> profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii.
> Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara
> asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor
> eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un
> preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi,
> în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei.
> Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi
> putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit
> regulat.
>
> Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate
> soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori
> ajung să vorbească despre beregate, prostănaci,
> caraghioşi, şobolani
> rozalii,
> lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre
> insinuările cutărui senator, despre sforăitul din
> Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de
> senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit
> să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu
> acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se
> măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în
> Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai
> are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă,
> naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi,
> distracţie-pe- cinste.
>
> Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în
> medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.
> Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi
> cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un
> film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni
> sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o
> diplomă, care
> să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb
> cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor
> ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă,
> bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să
> merite măcar efortul scanării fotografiei lor.
>
> Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare
> îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe
> Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu
> are răspuns pentru orice – de la încălzirea globală,
> la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea
> orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie,
> să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban
> Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim
> Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt,
> să nu am încredere în nimic şi nimeni.
>
> Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.
> M-am gîndit, la un moment dat, să
> le cer
> oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar
> am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite
> proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări
> haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit
> salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de
> opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase
> despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi
> a Daciilor în rate.
>
> Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De
> ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la
> care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie,
> omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de
> a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a
> protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De
> dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în
> sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De
> dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale.
> De dreptul de
> a
> fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
>
> De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas,
> totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în
> străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l
> folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu
> covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă
> străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă
> dor de ţara mea. ”

Prietenii sunt acele persoane, care te iubesc cu toate ca te cunosc bine.

Lasati-ne copiii in pace! Lasati-i sa se bucure de viata si sa fie sanatosi in aceasta lume care va fi a lor, nu a voastra! Lasati-i sa cunoasca, sa vada, sa inteleaga ce inseamna sa traiesti liber, in libertate!

SURSA PICS www.bascalie.ro

Brandul romanului comunicand mobil cu semenele lui, oile, ca un adevarat mioritic

Sunt curios cum va comenta presedintele criza metastazica a diplomatiei noastre. Aseara actrita Laura Vasiliu a fost confundata cu o traficantă de minori. Ziarul Gândul scrie în ediţia on-line că forţele de ordine au dat buzna peste ea într-o cameră de hotel din Torino, unde era cazată. Carabinierii şi-au dat seama de greşeală insa prea tarziu. Cioro intrebat fiind cum comenteaza acest incident a raspuns sarcastic ca sunt ,,prea putine lifturi’’ in cladirea Parlamentului.

Bogdan Olteanu l-a acuzat de coruptie pe ambasadorul american la Bucuresti. Inca un scandal diplomatic. Problema este ca nu are cine sa gestioneze crizele in Ministerul Afacerilor Externe.

De ce nu este schimbat cel mai slab ministru de externe din istoria Romaniei ? Simplu.
Partidul National Liberal nu are oameni. Amintiti-va cat chin pana cand i-au gasit inlocuitor lui Remes.

Am blogul meu, sunt blogger…:)

De ce oare… ??? Raspunsul a fost dat aici. rafinat si diplomatic, asa cum diplomatii romani nu pot fi, oricat s-ar stradui. Probabil singurul lucru diplomat pe care-l pot face ei este renumita prajitura. Si aia cu batai cu frisca artificiala. Una peste alta, Bunicuta noastra inteligenta a declarat ca nu a reusit sa patrunda, inca, tainele blogosferiei (printre taine banuim ca se afla si blogul lui Geoana), asa ca nu e la curent cu cine este demn de citit si de pus pe lista onorabililor. In aceste conditii, cei de mai jos nu mai sunt taine si trebuie sa se simta in al noualea cer, gadilati de pana prezidentiala (pardon ! tasta…) :
o Adrian Nastase
o Anca Alexandrescu
o Dan Andronic
o Ioan Mircea Pascu
o MarketingPolitic
o Sorina Matei
o Victor Ciutacu
Designul blogului este si al omului, precum « omul e stilul ». Cea mai simpla tema aleasa ne dovedeste, vrem – nu vrem, ca presedintele nu minte, adica el-insusi scrie entries si modereaza. Cu alte cuvinte, intr-o buna zi a zis : «Gata, imi fac blog ! Oare cum se face ?! Ia sa citesc pe wordpress… Mda !». Good point si congrat! Mai departe : Modest, bleu seren, cu poza mica mititica de bunica zambitoare care ii lasa pe nepoti sa iasa la joaca in timp ce ea impleteste ciorapi de iarna, fulare, barbi si alte impletituri deosebit de bine executate. Parca nici nu se vede ca sunt made by hand. Titlul blogului si tema lui – omul altruist si motivat (vezi citat Lessing) asa cum trebuie sa fie un presedinte care si el este tot om, ca doar nu e… pom.

Si acum sa vedem si varsta bloggerului Ion Iliescu : (77+18) : 2 = 47 de ani si jumatate. Cu alte cuvinte, media de varsta intre poate cel mai varstnic blogger roman si cea la care tinerii intra in blogosfera este cea de mai sus.

Si cum sunt hotarata sa-i fac reclama cu orice pret (poate ma ia PR-ist personal), pun si pic frontpage de la blogul Bunicutei, ca sa vedeti ca am dreptate.

Oricum, destept om acest Ion Iliescu. Tot respectul, maitre !

…