Nasii

De-a lungul timpului diferite carti ale Sfintei Scripturi (Psaltirea) precum si “Cantarea Cantarilor” a fost tradusa si tiparita dar s-a raspandit separat de celelalte carti ale Scripturii. Din toate popoarele care au existat s-au ridicat personalitati importante care au studiat, dar si tradus, aceste carti in limba specifica neamului fiecarui popor . Si la noi, la romani a fost tradusa, comentata si tiparita “Cantarea Cantarilor” atat de “Personalitati ale vietii ecleziastice, culturale si literare precum : Pr.Prof. Dr. Nicolae Neaga, Pr. Vasile Radu si Scriitorul Gala Galaction, apoi Nicodim Munteanu – Patriarhul Romaniei, Ioan Alexandru, Petru Cretia.” ³⁰ Pe langa aceste personalitati, aceasta carte a fost tradusa si tiparita in versuri de Iuliu Dragomirescu, Corneliu Moldovan, Emilian Pasculescu Orlea, Radu Carneci, precum si I.P.S. Bartolomeu Anania³¹.

In spiritualitatea romaneasca aceasta sublima scriere poetica a fost privita si pretuita ca o opera divino-umana in cuprinsul careia se afla idei izvorate din mintea si simtirea unui geniu poetic, sublimat de lumina harului Duhului Sfant. Asadar ni se infatiseaza ca o scrisoare oarecum unica intre celelalte carti ale Bibliei dar care nu a fost despartita niciodata de aceasta, chiar daca a fost tradusa si de unele personalitati literare si culturale.

Cele mai vechi studii pe care le mai avem este lucrarea lui Iuliu Dragomirescu aparuta in anul 1904 este tradusa din ebraica si sunt redate versuri avand opt Capitole. Autorul a vrut sa faca “o opera pioasa”³² si a ramas fidel interpretarii presupusa chiar de Origen. In urma revizirii lucrarii sale a lasat tot forma ebraica si pastreaza numerotarea strofelor romanesti facand o paralela cu stihurile ebraice. In ceea ce priveste continutul, aceasta traducere nu difera cu mult fata de ultimele traduceri. Este si firesc in acea perioada…?! Traducerea corespunde studiului evolutiv al limbii romane in acea perioada caracterizata printr-un lexic mai diminuat, un limbaj greoi si o topica specifica acelei perioade.

O alta traducere in limba romana este lucrarea lui Cornelui Moldovan preluata dupa Biblie care este redata tot in versuri. Aceasta lucrare nu este impartita pe capitole ci esste redata in versuri, iar textul nu este redat ca si in Biblie. Lecturand textul lucrarii pare sa fie cu totul diferit de cel din Biblie asa dupa cum autorul afirma: “Am fost nevoit sa adaug lucruri noi, potrivite cu armonia intregului, pentru a deslusi si pune in lumina intelesul versetelor din Biblie”³³.

In concluzie Corneliu Moldovan spune despre “Cantarea Cantarilor” ca este o poovestire idilica a unei iubiri vesele si sanatoase pline de viata, tanara, asa cum nu se mai iveste astazi, o iubire salbatica si inflacarata, fara fatarnicie si fara sovaire dar indestulata de cea mai frageda si indestulata poezie.

Pentru Radu Carneci “Cantarea Cantarilor” nu este doar un epitalan, o simpla oratie de nunta, ci altceva cu mult mai mult “un poem liric de o unica frumusete si fragezime de un dramatism simplu si luminos cu o evolutie nualtata si un final optimist, de o incredere in virtutile iubirii atoatcuprinzatoare” .

Pe langa multele traduceri ale Bibliei care s-au si tipari, in Biblia tiparita in anul 1914 textul unor carti, dar mai ales a celor didactico-poetice “este destul de greu de redat” ³⁴ de aceea s-au folosit texte romanesti existente care au la baza Septuaginta.

O traducere mai noua dar si cea mai aproape de adevar este traducerea facuta de preotii Vasile Radu si Gala Galaction care in editia din anul 1934 a “Cantarii Cantarilor” chiar in prefata in cateva pagini arata “ca fiind cea mai enigmatica din toata Biblia”³⁵, dar a combatut toate parerile gresite care sustin ca ar fi un poem de iubire profana folosind argumente cat mai clare, pe langa acestea aratand ca aceasta carte “este scrisa intru slava neamurilor” ³⁶ este considerata si izvor de taine si de o continua descoperire spirituala. Cuprinsul cartii este redata in opt Capitole iar textul apropiat de cel al ultimei editii a Bibliei.

Traducerea si comentariu facut de Ioan Alexandru este relatat intr-un studiu introductiv al Prof. Zoe Dumitrescu Busulenga, unde arata importanta literara si frumusetea poetica propriuzisa a “Cantarii Cantarilor”, gratioasa poveste de iubire dintre regele Solomon si Salomita este una din cele mai vechi pastorale din istoria literaturii universale, pastrand in vechea ei structura toata prospetime si spontaneitatea miscarii unor suflete care se cheama, se gasesc, se pierd dar se regasesc dupa inaltele legi nescrise ale dragostei.

In aceasta carte vorbindu-se despre iubirea ipostaziata intr-o lume a unui moment istoric, a unei societati, in haina liricii vechilor evrei, privirea aceasta asupra iubirii se duce dincolo de aspectele ei imediate ca si privirea aruncata asupra frumusetii. Ca de altfel in toate popoarele lumii, si in acest poem nu este vorba numai de simple figuri de retorica ci de simboluri care releva adancurile unice, esentiale ale iubirii.

Ceea ce l-a determinat pe traducator sa afaca aceasta traducere a “Cantarii Cantarilor” o marturiseste in inchiere unde spune ca aceasta traducere a facut-o din dorinta de a pastra cat mai adanc posibil in aceste neistovite frumuseti atat de aproape de sufletul fiecarui om care se straduie cat ii sta in puteri sa devina cat mai bun si mai frumos, prilej de bucurie pentru ceilalti.

Deci putem concluziona, atat din scrierile teologilor Vasile Radu si Gala Galaction, cat si din traducerea poetului Ioan Alexandru, spre a intelege ca, pentru toti oamenii de cultura romani “Cantarea Cantarilor” nu e nicidecum o scriere profana ci este ,,un poem lioric” inspirat, de o unica frumusete care inalta sufletul pe culmile frumusetii eterne”³⁷.

Dar traducerea si comentariu facut de Petru Cretia este in contradictie cu comentariu facut de Ioan Alexandru si celelalte personalitati bisericesti si culturale.

Comentariul facut de Petru Cretia la “Cantarea Cantarilor” este infatisat “ca un sir de cinci poeme de iubire incadrate intre un prolog si o inchiere”.³⁸ In acest comentariu autorul spune ca nu este nici un cuvant in poem care sa nu fie de iubire dintre cele doua fiinte, mire si mireasa. Pentru Petru Cretia “Cantarea Cantarilor” nu este un poem liric inspirat, pentru el aceasta carte “este un sir de cantece nuptiale care stau in fruntea poeziei de dragoste a lumii.”³⁹ Dar si faptul ca nu este aminti numele de Dumnezeu, spune doar ca este de dragoste omeneasca.

Una din traducerile cele mai recente a “Cantarii Cantarilor” a fost realizata de Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, versiune diortosita dupa Septuaginta. Aceasta traducere este facuta in versuri avand opt Capitole. Textul este redat ca si in ultimele editii ale Bibliei, dar se poate observa in aceasta traducere ca traducatorul explica unii termeni intr-un limbaj literar cat mai nou.

Din punct de vedere teologic lucrarea realizata de Inaltpreasfintitul Bartolomeu este considerabila. Ea este unica in felul ei pentru ortodoxia contemporana. Autorul este foarte atent in a reda sensul teologic autentic al textului scripturistic. Acesta este de altfel meritul acestei traduceri. Ea reuseste nu numai sa surprinda adevaratul inteles exprimat de autorul sfant dar in acelasi timp in opinia noastra reuseste acest lucru mult mai bine decat traducerile facute pana acum in limba romana, cel putin dupa editia Bibliei sinodale din anul 1914. Departe de noi gandul de a minimaliza importanta si valoarea traducerilor scripturii in limba romana efectuate pana acum deoarece ele au o valoare inestimabila atat din punct de vedere al fondului cat si al formei. Insa asa cum afirma Cristian Badilita – un literat si teolog contemporan aceste traduceri au unele lipsuri in ceea ce priveste fidelitatea fata de textul biblic din punct de vedere al sensului teologic.

Din punct de vedere literar, traducerea Bibliei, realizata de I.P.S.Sa este de o inalta tinuta atat in ce priveste limbajul cat si forma. In ce priveste limbajul acesta este deplin actualizat, el corespunde foarte bine exigentelor omului contemporan. Accesibilitatea acestei traduceri este nota sa esentiala in care rezida de altfel originalitatea sa.

In concluzie putem preciza ca aceasta capodopera a fost tradusa si in limba romana de multe personalitati, unii dintre ei marturisind ca s-au apropiat de ea cu multa admiratie dar si emotii, fiindca intelegerea ei presupune “o profunda cunoastere a spiritualitatii”,⁴⁰ din care a izvorat si care este cea a orientului in cadrul careia sentimentul religios si-a gasit expresia lui in cea mai adevarata cantare si poezie. Dar numai unele sufletele de elita sunt in masura sa se inalte cu cugetul pana la adevarata intelegere a imensei frumuseti ce se afla in cuprinsulacestei carti. Cei care au considerat-o doar o scriere profana, ramanand doar la suprafata de intelegere a lucrurilor, nici nu vor reusi sa descopere taina iubirii, adica marea iubire dintre Dumnezeu si om, dintre creatie si Creatorul ei, cum si Paul Evdokimov ne relateaza: “Pentru antropologia biblica iubirea dintre mire si mireasa isi are originea in iubirea divina si se deschide catre Dumnezeu”⁴¹.

Stelian Gombos

CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

CAPITOLUL 2 
Mirele laudă frumuseţea miresei. 

1. Eu sunt narcisul din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele. 
2. Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete. 
3. Cum este mărul intre copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea! 
4. El m-a dus în casa de ospăţ şi sus drept steag era iubirea. 
5. Întăriţi-mă cu vin, cu mere răcoriţi-mă, că sunt bolnavă de iubire. 
6. Stânga sa este sub cap la mine şi cu dreapta lui mă cuprinde. 
7. Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea; până nu-i va fi ei voia! 
8. Auzi glasul celui drag! Iată-l vine, săltând peste coline, trecând din munte-n munte. 
9. Ca o gazelă e iubitul meu sau e ca un pui de cerb; iată-l la noi pe prispă, iată-l priveşte pe fereastră, printre gratii iată-l se uită. 
10. Şi începe să-mi vorbească: Scoală, draga mea, şi vino! 
11. Iarna a trecut, ploaia a încetat. 
12. Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de turturea se aude. 
13. Smochinii îşi dezvelesc mugurii şi florile de vie văzduhul parfumează. Scoală, draga mea, şi vino! 
14. Porumbiţa mea, ce-n crăpături de stâncă, la loc prăpăstios te-ascunzi, arată-ţi faţa ta! Lasă-mă să-ţi aud glasul! Că glasul tău e dulce şi faţa ta plăcută. 
15. Prindeţi vulpile, prindeţi puii lor, ele ne strică viile, că via noastră e acum în floare. 
16. Iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui. El printre crini îşi paşte mieii. 
17. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, săltând ca o căprioară, ca un pui de cerb, peste munţii ce ne despart. 

CAPITOLUL 3 
Mireasa arată iubirea sa către mire. 

1. Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. 
2. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. 
3. Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; „N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?” 
4. Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei. 
5. Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea, până nu-i va fi ei voia! 
6. Cine este aceea care se ridică din pustiu, ca un stâlp de fum, par-c-ar arde smirnă şi tămâie, par-c-ar arde miresme iscusit gătite? 
7. Iat-o, este ea, lectica lui Solomon, înconjurată de şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel. 
8. Toţi sunt înarmaţi, la război deprinşi. Fiecare poartă sabie la şold, pentru orice întâmplare şi frică de noapte. 
9. Regele Solomon şi-a făcut tron de nuntă din lemn de cedru din Liban. 
10. Stâlpii lui sunt de argint, pereţii de aur curat, patul e de purpură, iar acoperişul este de scumpe alesături; darul dragostei alese a fetelor din Ierusalim. 
11. Ieşiţi, fetele Sionului, priviţi pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat, în ziua sărbătoririi nunţii lui, în ziua bucuriei inimii lui! 

CAPITOLUL 4 
Frumuseţea miresei. 

l. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cît de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriri de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară. 
2. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură. 
3. Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu. 
4. Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo şi tot scuturi de viteji. 
5. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini. 
6. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie. 
7. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată. 
8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir şi din Hermon, din culcuşul leilor şi din munţi cu leoparzi! 
9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu colanu-ţi de la sân. 
10. Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir. 
11. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban. 
12. Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit. 
13. Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme: 
14. Nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori. 
15. În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Libar. 
16. Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre şi din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce. 

CAPITOLUL 5 
Frumuseţea mirelui 

1. Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni, fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei! 
2. De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii. 
3. Haina eu mi-am dezbrăcat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar? 
4. Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit. 
5. Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii. 
6. Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat. 
7. Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc, m-au izbit şi m-au rănit şi vălul mi l-au luat, cei ce zidul îl păzesc. 
8. Fete din Ierusalim, vă jur: De-ntâlniţi pe dragul meu, ce să-i spuneţi oare lui? Că-s bolnavă de iubire. 
9. Ce are iubitul tău mai mult ca alţii, o tu, cea mai frumoasă-ntre femei? Cu cît iubitul tău e mai ales ca alţi iubiţi, ca să ne rogi aşa cu jurământ? 
10. Iubitul meu e alb şi rumen, şi între zeci de mii este întâiul. 
11. Capul lui, aur curat; părul lui, păr ondulat, negru-nchis, pană de corb. 
12. Ochii lui sunt porumbei, ce în lapte trupu-şi scaldă, la izvor stând mulţumiţi. 
13. Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Iar buzele lui, la fel cu crinii roşii, în mir mirositor sunt scăldate. 
14. Braiele-i sunt drugi de aur cu topaze împodobite; pieptul lui e scut de fildeş cu safire ferecat. 
15. Stâlpi de marmură sunt picioarele lui, pe temei de aur aşezate. Înfăţişarea lui e ca Libanul şi e măreţ ca cedrul. 
16. Gura lui e negrăit de dulce şi totul este în el fermecător; iată cum este al meu iubit, fiice din Ierusalim, iată cum este al meu mire! 

CAPITOLUL 6 
Iarăşi se laudă frumuseţea miresei. 

l. Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă-ntre femei? Unde-a plecat al tău iubit, ca să-l cutăm şi noi cu tine? 
2. Iubitul meu în grădina lui s-a dus, în straturi d-aromate pline, să-şi pască turma acolo şi crini frumoşi s-adune. 
3. Eu a iubitului meu sunt şi el este al meu, el printre crini îşi paşte iezii. 
4. Frumoasă eşti, iubita mea, frumoasă eşti ca Tirţa şi ca Ierusalimul dragă, dar ca şi oastea în război temută. 
5. Întoarce-ţi ochii de la mine, că ei de tot mă scot din fire. 
6. Părul tău turme de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce din scăldătoare ies, făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură. 
7. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi, sub vălul tău cel străveziu. 
8. Solomon are şaizeci de regine şi optzeci de concubine, iar fecioare socoteala cine le-o mai ţine! 
9. Dar ea e numai una, porumbiţa mea, curata mea; una-i ea la a ei mamă, singură născută în casă. Fetele când au văzut-o, laude i-au înălţat, iar reginele şi concubinele osanale i-au cântat. 
10. Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea străluceşte şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă şi ca oastea de război temută? 
11. La grădina nucilor m-am dus, ca să văd verdeaţa văii, dacă a dat vita de vie şi dacă merii au înflorit. 
12. Şi nu ştiu cum s-a petrecut, că a mea inimă m-a dus la oştirea de război a viteazului meu neam. 

CAPITOLUL 7 
Frumuseţea Sulamitei. 

1. Întoarce-te, Sulamita! Întoarce-te, fata să Zi-o privim! Ce priviţi la Sulamita, ca la hora din Mahanaim? 
2. Cât de frumoase sunt, domniţă, picioarele tale în sandale! Rotundă-i coapsa ta, ca un colan, de meşter iscusit lucrat. 
3. Sânul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămâios plină; trupul tău e snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp. 
4. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, par doi pui gemeni ai unei gazele. 
5. Gâtul tău e stâlp de fildeş; ochii tăi sunt parcă iezerele din Heşbon, de la poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul din Liban, ce priveşte spre Damasc. 
6. Capul tău este măreţ cum e Carmelul, iar părul Ii-e de purpură; cu ale lui mândre şuviţe ţii un rege în robie. 
7. Cât de frumoasă eşti şi atrăgătoare, prin drăgălăşia ta, iubito! 
8. Ca finicul eşti de zveltă şi sânii tăi par struguri atârnaţi în vie. 
9. În finic eu m-aş sui – ziceam eu – şi de-ale lui crengi m-aş apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere. 
10. Sărutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul, ce-ar curge din belşug spre-al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind. 
11. Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă. 
12. Hai, iubitul meu, la câmp, hai la tară să petrecem! 
13. Mâine hai la vie să vedem dacă a dat vila de vie, merii de-au înmugurit, de-s aproape de-nflorit. Şi acolo iţi voi da dezmierdările mele. 
14. Mandragorele miresme varsă şi la noi acasă sunt multe fructe vechi şi noi pe care, iubitul meu, pentru tine le-am păstrat. 

CAPITOLUL 8 
Dragostea cea desăvârşită 

1. O, de mi-ai fi fost tu fratele meu şi să fi supt la sinul mamei mele, atunci pe uliţă de te-ntâlneam, cu drag, prelung te sărutam şi nimeni nu-ndrăznea osândei să mă dea. 
2. Te-aş fi luat şi-n casa mamei te-aş fi dus, în casa celei ce m-a născut; tu graiuri dulci mi-ai fi spus şi eu cu drag ţi-aş fi dat vin bun şi must de rodii. 
3. Stânga sa este sub capul meu şi cu dreapta-i mă cuprinde. 
4. Fete din Ierusalim, vă jur pe cerboaicele şi gazele din câmp, nu treziţi pe draga mea până nu-i va fi ei voia! 
5. Cine se înalţă din pustiu, sprijinită de-al său drag? Sub mărul acesta am trezit iubirea ta, aici unde te-a născut şi ţi-a dat lumina zilei mama ta. 
6. Ca pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brăţară! Că iubirea ca moartea e de tare şi ca iadul de grozavă este gelozia. Săgeţile ei sunt săgeţi de foc şi flacăra ei ca fulgerul din cer. 
7. Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela. 
8. Avem o mică surioară, care sâni nu are încă. Ce-am face cu sora noastră, când ea ar fi peţită? 
9. Zid de piatră de-ar fi ea, coroană de argint i-am face; iar uşă dac-ar fi, cu lemn de cedru am căptuşi-o. 
10. Zid sunt eu acum şi sânii mei sunt turnuri; drept aceea în ochii lui eu am aflat pacea. 
11. Solomon avea o vie pe coasta Baal-Hamon; el a dat via lucrătorilor, s-o lucreze şi să-i dea fiecare la rod o mie de sicli de argint. 
12. Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, şi două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei! 
13. O, tu, ce în grădini sălăşluieşti, prietenii vor să-ţi asculte glasul; fă-mă să-l aud şi eu cu ei! 
14. Fugi degrab, iubitul meu, sprinten ca o căprioară fii, fii ca puiul cel de cerb, peste munţii cei îmbălsămaţi!