Nasii

Executia Elenei si a lui Nicolae Ceausescu

Procesul şi execuţia cuplului Ceauşescu a avut loc în cadrul evenimentelor revoluţionare din România, între 22 şi 25 decembrie 1989.

După mitingul eşuat din 21 decembrie 1989, revoluţia a cuprins şi Capitala ţării, Bucureştiul. Au avut loc demonstraţii împotriva regimului, la care forţele de ordine au răspuns cu represalii, inclusiv focuri de armă şi rafale asupra manifestanţilor, ucigând cca. 50, rănind mai multe zeci, şi arestând peste o mie de persoane. In ciuda acestor represalii, populaţia Bucureştiului, mai ales muncitorii de pe marile platforme industriale, au reluat demonstraţiile a doua zi, şi au început să se adune cu sutele de mii pe străzile oraşului, apoi în piaţa din faţa clădirii CC al PCR. Aici, după sinuciderea ministrului apărării, Vasile Milea, în jurul orei 9:30, şedinţa Comitetului Politic Executiv grabnic convocată nu a reuşit să acţioneze rapid şi eficient, iar noul ministru al apărării, Victor Atanasie Stănculescu s-a desolidarizat şi el de cuplul dictatorial.

Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost un politician comunist român, membru al Partidului Comunist din România din ilegalitate, din anul 1932, conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea sa şi a regimului comunist în România, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepţional. La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnaţi la moarte şi executaţi la câteva minute după pronunţarea sentinţei.

Elena Ceauşescu (n. Petrescu, 7 ianuarie 1919 – conform certificatului de naştere (7 ianuarie 1916 data adevarată a naşterii) -, Petreşti, Dâmboviţa – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost prim-viceprim-ministru al României comuniste şi soţia preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

Născută într-o familie săracă, se mută cu fratele său în Bucureşti dupa absolvirea celor patru clase primare. In 1937 intră în rândurile Partidului Comunistilor din România, unde-l va întâlni pe Nicolae Ceauşescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945.

Până la alegerea lui Ceauşescu în funcţia de Secretar general al PCR, Elena a ocupat posturi puţin importante, cum ar fi cel de secretară în Ministerul afacerilor externe. Odată cu ascensiunea soţului său, Elena a început să preia funcţii importante în aparatul de stat şi în conducerea Partidului Comunist. Până în anul 1969 nu cumulează nici o funcţie politică fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetare Chimică). Din anul 1979 numele Elenei Ceauşescu este asociat “Cabinetului nr. 2″, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice. În ultima perioadă în care a ocupat funcţii politice titlul său a fost prim-viceprim-ministru, creat special pentru ea.

În timpul revoluţiei române din 1989, a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu. Cei doi au fost executaţi prin sentinţa Tribunalului Militar Excepţional înfiinţat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989.^[1]. Înaintea execuţiei a afirmat, fiind pusă în faţă cu executarea separată a fiecăruia şi referindu-se la soţul ei: “Împreună am luptat, împreună murim!” (imagini difuzate de documentarul “Doctor horroris causa”).

A ordonat in 1987 demolarea bisericii “Sfanta Vineri” din Bucuresti

*

Executia Maresalului Ion Antonescu

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti, d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar şi politician român, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în primul război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi „Conducătorul Statului”. Antonescu a decis intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial („Sfântul război pentru reîntregirea teritorială”), de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti cedate în 1940, sub presiunile Germaniei în urma pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate.^[1][2]

După război a fost judecat de Tribunalul Poporului de la Bucureşti. La data de 17 mai 1946 Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război şi condamnat la moarte. A fost executat la închisoarea Jilava la 1 iunie 1946.