Nasii

Pe o stâncă neagră,
într-un vechi sătuc,
chiar într-o căsuţă,
lângă un pătuc,
plânge şi suspină o bătrână mică,
care are fiul cât un puştiulică.

Căci la guvernare fiul ei iubit
a plecat aseară şi n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totuşi:
- Oare cine-i, frate?
- Eu sunt, bună maică,
fiul tău dorit,
n-a mai mers Taromu’
şi n-am mai venit.
Sun din Capitală,
voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus,
sunt timonier.
Căpi­tan e dânsu’,
e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfărâma­tă.
Vine criza, foamea,
oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu’,
m-a mâncat în cur.

- Ce spui tu, străine?
Emil e departe,
cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă,
dar era să mor.
L-am văzut aseară
la televizor. Emil e cuminte,
nu e derbedeu.
De eşti tu acela,
nu-ţi sunt mamă eu!
Lasă-mă cu Zeus,
fincă omul chel
se joacă cu tine
cum do­reşte el.
Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune?
Te-a luat de fazan.

Am vorbit cu tac-tu,
ascultă-l pe moş:
după tine vine
Leana lu’ Cocoş.
Du-te la Bă­sescu,
fă-i un ultim sluj,
apoi ia Taromu’,
să te-ntorci la Cluj!