Un copil, la grădiniţa, încearcă sa îşi încalte cizmuliţele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum sa intre. Pana când a reuşit totuşi sa îl încalte, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
- Doamna, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor sa ii scoată cizmuliţele decăt sa i le pună, totuşi a reuşit sa îşi păstreze calmul pana când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Insa atunci băieţelul a zis:
- Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!!
In loc sa ţipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã îl descalţe. Cand s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus:
- Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le încalţ pe astea azi.
Acum ea nu mai ştia ce sa facă… Sa plângă sau sa rada? A reuşit totuşi sa strângă suficienta răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Cand, in sfârşit, l-a încălţat, înainte de a-l trimite afară la joaca, l-a întrebat:
- Si acum, unde iţi sunt mănuşile? Trebuie sa ţi le pun pe mâini ca sa poţi pleca afară!
- Le-am băgat in cizmuliţe ca sa nu le pield…
If you liked my post, feel free to subscribe to my rss feeds
BlogoSquare